Am avut astazi un thinking walk binemeritat, trecuse ceva timp fara sa mai fac asa ceva si chiar ma linistesc plimbarile. Chiar daca ele au loc pe un polei groaznic pe care risti sa iti rupi oscioarele. Multe lucruri s-au intamplat si se intampla in ultima vreme, se scrie istoria unor persoane exact in momentele astea, in instante fine captate de perechi de ochi si perechi de circumvolutiuni ce nu le vor uita prea usor. Iar mie imi place sa cred ca toate lucrurile se intampla cu un scop.
Poate ca lumea se cearta cu un scop, tocmai pentru a realiza unele lucruri nedetectabile in stare naturala. Poate ca absenta muzicii ne face sa ne dam seama de importanta ei, si tocmai de-aia incepem sa o ascultam in liniste, fara sa facem din ea un zbantuit chinuit. Poate ca de-aia nu mai inganam afon versurile, tocmai pentru a lasa omul de dincolo de boxa sa ne spuna ce are de spus. Pentru ca si noi vrem sa fim ascultati. Nu mai urlati. Daca urlati veti fi considerati niste zbantuieli chinuite. Lumea vrea sa va asculte la volum mic… De tipat, tipati in alta parte! 
Ce ziceam de pufuleti?… Aaa! Fiti naturali, regasiti-va in lucrurile simple ale vietii. In lucrurile simple ale vietii voastre, si ale nimanui altcineva. Ideal ar fi sa gasiti pe cineva cu care sa impartasiti aceleasi preferinte in ceea ce priveste lucrurile simple. Mie imi place sa traiesc luand realitatea in brate si sperand ca am gasit acea persoana. Daaar, mereu, drumul de la A la C trebuie sa treaca prin B, ca asa e firescul lucrurilor.
Si, nu uitati, uneori lasati balta ratiunea. E inumana, oricat de oameni ne face.
Visez la un vin rosu, la o tigara aprinsa, scrumata intr-un capac de deodorant, si la o discutie din aia in care sa iti ascult gandurile chiar daca nu spui nimic. Imi lipsesti.
au grait…