Poftiti la folk!

Maine, “Gala Folk”, Filarmonica Oltenia. Eu, mama, tata si matusa mea. O seara sublima, pentru cei ce pricep muzica asta, desigur.

Weekend linistit

Am sosit ieri de la tara, a fost un weekend linistit in care am revazut casa, livada, ograda, Raul Doamnei, mi-am reamintit serile de vara cand stateam in podul cu fan si spuneam povesti de groaza… vremuri trecute foarte repede de altfel. A fost o experienta frumoasa.

Vizitandu-mi rudele mai batrane am observat ca desi boala ii distruge pe unii pe dinauntru, inca isi mai pastreaza o doza de optimism si de glume, desi sunt de mult trecuti de vremurile glumete ale vietii. Viata la tara inseamna munca, dar si satisfactie sufleteasca. Si asta se citeste pe chipurile oamenilor de acolo, fata de aceia de la oras.

Sunt oamenii care se trezesc dimineata devreme si dau de mancare la pasari, la vaci, la porci, caini si pisici, femeile care au muncit cat barbatii dar au ramas neschimbate la comportament. Sunt nevestele care gatesc zi de zi, pentru persoanele care vin la cules de vie, prune, mere si la cosit. Sunt batranii care spun anecdote invatate inca din tinerete, sunt copii murdari din cap pana in picioare, dar care stiu sa se joace frumos, pescuind, mergand cu bicicleta sau alergand dupa gaini prin ograda, si nu cu PSP’uri sau vreun Nintendo Wii. Sunt cainii sanatosi netinuti in lanturi, care zburda cat e ziua de lunga prin livada. Sunt nepoteii care nu stramba din nas cand vad mamaliga cu branza, desi au mancat si multa friptura. Sunt pisicile tacticoase si lenese care, cand nu te astepti, vin si fura un os de pe masa. E mirosul de fan si de lemn. Sunt babutele care ies la gard pe inserat si vorbesc despre cine stie ce.

E viata…

Cateva poze:

Epitaf – Ep. 2: Prieteni

Aspiratiile ei erau insa aparent inabordabile si baloane de sapun care se spargeau la prima atingere. Traind in modernism, tragicul devenise un teribilism plictisitor, o stire de la ora cinci, neinteresanta; sensibilitatea, o calitate defectuoasa, iar visarea un ultim lux al tineretii, cumparat in rate cu dobanzi sufletesti mari.

Fiind mai slaba de inger, M. isi gasea consolarea in lucruri banale erei noastre, permise dar interzise, privite cu ochi aspri si judecatori de societate.

Fuma cu placere marijuana, o ajuta sa delireze si sa aiba cunostinta de propriile-i fobii, intr-un mod imaginar, dar cat se poate de real pentru o perioada de timp limitata. Pentru ea, reactiile la acest stupefiant erau crize de panica, inclestarea maxilarelor, insotite de tremur si furnicaturi la nivelul membrelor, iar apoi, pe parcurs, pe toata suprafata corpului. Frica de fluturi i se transforma, in momentele de “inaltare”, intr-o anxietate demna de filme horror. Nici ea nu le putea descrie. Isi simtea capul si parul asaltat de fluturi, auzea bataia aripilor lor in adancul timpanelor si, mirata, uluita, ingrozita de cat de reale pareau, isi cufunda capul sub plapuma in speranta ca isi va reveni. Dar si ea, si fluturii din cap stiau ca nu isi va reveni complet decat dupa ce va regurgita de vreo trei-patru ori.

De aici incepea frumosul: pe muzica “o lua” valul rau de tot. Simturile ii erau ascutite la maxim, dar nu putea tine ochi inchisi, caci incepeau durerile de cap si “filmele SF”. Tinea insa ochii larg deschisi, aproape iesiti din orbite, umflati si rosii, cu vasele de sange proeminente, atintiti pe rafturile pline de praf din sufragerie, unde sedeau laolalta, sprijiniti unii de altii Dostoievski, Tolstoi, Calinescu, King, Twain si Sade. Radea isteric pana o lua somnul, apoi se culca avand ca si companie a viselor barbati ca Lawrence Olivier, Marchizul Insasi, Al Pacino, Sinatra, precum si barbati necunoscuti, desenati perfect de gandurile si preferintele ei ciudate. La o fata ciudata, vise ciudate si barbati ciudati, insa pentru cateva ore, o fata ciudata cu visuri implinite si barbati model drept companie sexuala, imaginara, ce-i drept.

Un alt prieten bun de-al lui M. era, pe langa tigareta halucinanta, paharul cu alcool. Paharul? Paharele. Cat mai multe, mai pline si mai diverse. Unii invatati o priveau urat, caci si bautura ca si planta cu nume de fete era o recurgere desantata pentru o fata de varsta ei.

La saptesprezece ani, simtea ca se maturizase deja mult prea repede. Vroia sa stagneze ceva timp, pentru a putea retrai ce pierduse in cei doi ani de relatie cu un exemplar masculin ce le intrunea pe toate. Minciuna si adevarul, sexul si dragostea, zambetul si lacrimile, pasiunea si plictiseala, focul si gheata, intalnirea si in final, despartirea. Frumoasa despartire, cununa de spini… Dupa atata timp isi daduse seama ca nici macar ea nu il cunoscuse cu adevarat. Era un ciudat, dar un ciudat pe care il iubise cu fiecare celula din corpul ei tanar, si totusi, atat de obosit si batran…