Pe-ascuns ma tem
Pe-ascuns mi-e frica
De vocile ce gem
De vocile ce tipa.
Pe-ascuns eu fug
Pe-ascuns m-ascund
De pasii pe fierbinte rug
Ce-alunecand ma trag la fund.
Pe-ascuns eu sper
Pe-ascuns visez
Un inger din cer
Ce-n minte-mi creez.
Pe-ascuns eu plang
Pe-ascuns lacrimi siroaie
Pentru-acel “cand”
Durerea ma-ndoaie.
Durerea nu moare…
Pe-ascuns.
Esti tare ca un vierme
Strivit pe pamant.
Privirea ta cere
Si cere plangand.
Prapastii de spatiu
Pier ca un gand,
Gandit prematur,
Gandi-vei plangand.
Trofee de sticla pier
De pe rafturile-ti scumpe
Ca ploaia din cer,
Sudoarea-ti de pe frunte.
Acum, pe-un drum mort
Apuci gol si ranit
Nu te gandi ca pica-ti port…
Esti sfarsit.
Fragil…
Mereu vei fi -
Cu parul negru,
Parul gri…
Cu ochi ce spun povesti
Cu ochii vii.
Cu mainile – masaj de suflet
Cu mainile ma stii.
Cu mersul apasat si greu
Cu mersul vei gasi.
Cu vorbe lumina-ma-vei
Cu vorbe-mi vei sopti.
Cu capul plecat de scuze
Cu capul vei gandi
Sa te intorci.
Te voi privi
Cu ochii gri,
Cu ochii vii…
Voi sti
Ca voi gasi
Cand vei sopti
Ce vei gandi
Cand te intorci.
Te voi primi
Printre cei morti
Dintre cei vii.
Dupa o seara cu zeul Bachus si licorile lui ametitoare, am ajuns acasa buimaca si am inceput sa caut citate despre dragoste. Dupa ce scriu gresit de cateva ori in casuta de cautare “citate dragoste”, reusesc in sfarsit sa aliniez corect literele si sa apas “Search”. Dau de Paler, de o chestie:
Voi care va intoarceti acasa
si dupa ce-ati inchis usa
spuneti “buna seara”,
voi nu stiti ce-nseamna
sa intri pe o usa tacand.
Mi s-a parut geniala, asa ca am pus-o la status. Ma asez in pat, imi iau caietul de poezii si incepe sa imi fuga mana pe foaie, desenand cercuri haotice, liniute, puncte, virgule, linii de pauza si caciulite, organizate intr-un catren cu cateva cuvinte lipsa. Nici nu trebuie sa imi caut rimele in dictionarul cerebral, totul vine de la sine. La un moment dat obosesc. Inchid ochii si totul e frumos… e liniste, e 4:30 dimineata iar maine e sambata. Ba nu, azi e sambata. Da, ca doar e trecut de 12… Daca era luni, dormeam decat o ora si jumatate. Se intuneca.
Ma trezesc intr-o baie de lumina, cu o voce repetandu-mi haotic acelasi lucru: “Hai la masa, hai la masa”. Deschid ochii si o durere crasa imi sageteaza capul. Mi-e sete. Sunt deshidratata, oare am murit? Nu, nu cred ca ma cheama Satana la masa… Sunt in camera mea. Ma misc putin si imi amintesc de caiet. Era pe jos, la fel cu cartea lui Eminescu si cu pixul cu pasta neagra. Adormisem fara sa termin strofa.
In serile-ntristate si damnate,
Cand hoinaresc pe strazile de plumb,
Aud trecutu-mi trist strigand -
De
Bachus, iarasi m-ai mintit… Atat de mult incat nu imi mai amintesc cu ce…
au grait…