Viata la tara

M-am apucat aseara sa citesc “Ion”, de Rebreanu. Pasionala descriere a vietii la tara.

Din primele 40 de pagini, cat am apucat sa citesc, am ramas fascinata. Descrierea iti pune imaginatia la munca. Daca doar citesti texul, nu intelegi nimic si ti se pare totul extrem de greoi si fara sens, in schimb daca incerci sa iti imaginezi cadrele e totul mult mai usor si devine mirific.

Deja mi s-a facut dor de tara. De babutele cu batic inflorat legat pe cap care barfesc si de satenii care se aduna la colt de strada sa discute politica, la o tigara, la un rachiu.

Mi-e dor de copilasii murdari care alearga pe ulita cu crengi de copaci in mana prefacandu-se ca sunt razboinici. In zona unde am eu tara inca modernitatea nu a atins cu totul viata simpla. Nu a transformat-o. Deja cand ajung acolo ma simt ca intr-un alt univers. Plus ca linistea aia suprema care domneste peste tot si toate e cel mai bun medicament pentru agitatia de la oras… Nu vezi urme de BMW si de pitipoance, miroase in schimb a balegar si mai vezi trecand agale prin sat o vaca sau un cal lasat liber. Da, a balegar. La pariu ca daca Chanel ar scoate un parfum cu miros de balegar l-ar cumpara unii doar pentru ca scrie Chanel? Deci, nu mai strambati din nas.

N-am mai fost de mult la tara, insa imi amintesc ca deasupra grajdului era un pod plin ochi de fan, iar vara ma asezam acolo, mirosea a pur si a viata, pur si simplu. E-adevarat, mai venea un tantar sa te bazaie, dar asta e farmecul!

O sa port o discutie cu tata zilele astea, sa ii propun o vizita la tara. Vreau sa imi revad rudele, sa ma intorc la radacini.