In unele momente din viata cand te apropii de o anumita varsta semnificativa(zic eu), te napadesc amintirile. E ca si cum ai apasa din greseala un buton care deschide cutia cu memorii si le programeaza sa curga siroaie prin tevile creierului tau.
Si stai asa si privesti de pe scaunul din ultimul rand un spectacol care povesteste prin ce ai trecut, ce trebuia sa faci si ce nu trebuia sa faci, daca trebuia sa oferi mai mult sau mai putin, daca ai fost prea fraier, prea dur, prea nepasator cu unii. Ti se face greata de tot popcornu` mancat la drama asta low-budget si peste vreo doua zile te decizi sa iesi din sala, poate putin mai linistit, sau dimpotriva, cu si mai multe regrete. Probabil prin astfel de stari trecem toti cand vine varsta asta… cei anormali. Caci nu-i asa, cei normali vad totul ca pe o experienta de viata si un lucru pentru care nu trebuie sa te lasi induplecat. “Amintiri… prea sensibile pentru mine.”
Ei bine, cand vei fi singur si batran, si nu vei avea decat amintirile, sper sa gandesti la fel si sa te tavalesti in chinuri cu regretul ca esti o fiinta groteasca.
Imi dedic aceasta melodie, “Pe marginea lui 17″ pentru astia care nu stiu engleza.
au grait…