Asa sunt eu…

Pe acorduri fine de chitara si scartaitul corzilor la miscarea degetelor ma las pierduta in ganduri, in idealuri si in conceptii invechite. Nimeni nu-mi va lua parerea despre existenta si iubirea ce i-o port vietii, iubirea pentru ceea ce e frumos si pur, indiferent ca arat asta sau nu. Sentimentele ce le port in suflet gasesc printre ele picaturi de ura pe alocuri, pentru clipele mai nefericite din viata mea. Iubesc si urasc cu aceeasi intensitate, de fiecare data. Indiferent de cantitatea de iubire sau de ura. Imi place sa sper si mai niciodata nu-mi piere speranta, chiar daca sunt constienta ca anumite lucruri nu se vor intampla.

Imi place sa traiesc deceptia la intensitati maxime, sa amplific durerea prin ganduri si posibilitati infinite, sa imi arunc sufletul pe jos si sa il las calcat in picioare, pentru ca apoi sentimentul de revenire si implinire sa fie mai intens. Imi place sa ma amagesc si sa plang de fericire. Lacrimile care se scurg curata privirea incruntata de rautati si sufletul de noroaie si rugina.

Apostolii mei sunt cartile si poeziile, muzica si mirosul de lemn vechi, un pic dulceag, crestat fin de limbile orologiului vremilor. Romantismul si sarcasmul imi domina viata, uneori combinatia dintre ele devenind incredibil de “neastamparata”. Gasesc in cele mai ciudate lucruri un refugiu temporal, spatial, unde ma incui si nu ies decat cand acel lucru nu mi se mai pare pasionant. Ma plictisesc repede desi nu imi dau seama de asta uneori, poate din cauza ca ma agat de unele lucruri si ma obisnuiesc cu dulcea rutina pe care mi-o impun.

E o ironie totusi faptul ca pot fi si altfel. Daca ma straduiesc destul de mult. Toti avem masti sub care ne ascundem perversiunile, sentimentele, parerile, lucrurile pe care nu le suportam si mai ales persoanele. Insa mie mi se citeste pe fata atunci cand sunt pusa in astfel de situatii. Fie ca privesc oaches spre o pereche de ochi in care citesc liniste si armonie, parfum de trandafiri si protectie, fie ca imi intersectez raza vizuala cu oameni de mult plecati si uitati, dar care imi inspira cele mai neplacute sentimente atunci cand ii revad. Port pica si doresc moartea, e un pacat originar, stiu, dar pacat ca pentru mine nu exista notiunea de “pacat”, cum nici cea de “dumnezeu”. Fiecare are dumnezeul lui, pe el insusi si atat. De fapt, dumnezeul fiecaruia este propriul lui liber arbitru.

Ideile mele intelese de foarte putine persoane sunt inradacinate in educatia mea, de la felul de a saluta oamenii in varsta, pana la orgoliu si rasfat. Daca imi ceri iertare o data dupa ce ai gresit, te ignor. Daca imi ceri iertare a doua oara ma mai gandesc. Daca insisti, s-ar putea sa imi intri din nou in gratii. Pretuiesc atat de putine persoane incat mi-ar ajunge 7 degete ca sa le enumar. Nu am spus ca sunt 7, am zis ca ar ajunge 7. Cand cineva placut imi da atentie imi creste pulsul si incep sa transpir ingrozitor. Ma inrosesc la complimente si mi se citeste un zambet copilaresc pe fata. Traiesc prin emotie si asta imi ocupa cam tot timpul.

Visez des si intens. Fie in timp ce dorm, fie cu ochii deschisi. In ultima vreme nu ma mai agat asa de mult de astfel de vise, fiind foarte inselatoare. Prefer sa traiesc realitatea si sa stiu ca un lucru e 100% sigur, decat sa deschid ochii si sa cad de pe norisorul roz. Nu-mi plac norisorii decat in zilele somnoroase de toamna, triste si planse cu apa din cer, noroioase si geratice, cand parca poti sa iti desenezi chipul cu aburul iesind de pe nari. Imi place sa ma plimb in ploaie si sa ascult ploaia cum curge in burlan in timp ce adorm. Ma bucura prima ninsoare cum m-ar bucura revederea parintilor dupa 3 ani de absenta. Ascult colinde pe tot parcursul anului, caci ador atmosfera linistita si incarcata de emotie a Craciunului. Nu exista un dumnezeu, dar Craciunul exista cu siguranta. Nu ca o data notata cu rosu in calendar, ci ca si insemnatate, amintiri, familie, intelegere si miros de portocale si cozonac.

Asa sunt eu… si nici macar n-am inceput bine sa descriu.
Probabil voi continua… cand voi avea timp. Nu ca unitate de masura, ci ca esenta.

Tarziu

In suflet plin, tot gol,
Rasuna ploaia ce-a gonit vrabii in stol
Rasuna tunetul ce-a speriat robotii de fier…
Si azi, si ieri.

In ochi verzi, tot tristi
Bat fulgerele vrajitorilor ce-si spun artisti
Bate lumina unui soare-aproape mort…
Pentru nimic, pentru tot.

Iar gura stramba, amortita
Tremur-a frig, te minte si-i mintita
Tremura, caci a rostit cuvinte dulci…
Iar vii, iarasi te duci.