Sunete…

Tind sa cred ca tot ceea ce cream ne reprezinta pe deplin, fara doar si poate. De asemenea, cred ca nu conteaza creatia ta in ochii celorlalti, ci in proprii ochi. Numai prin creatie vom putea ajunge noi, oamenii, la o stare de geniu. Creatorii sunt geniile lumii si vor fi mereu.

Ascultam zilele astea sute de melodii vechi, care pentru mine sunt un tezaur care nu poate fi apreciat sau depreciat de la adevarata valoare. Nu cred ca as putea fi sanatoasa, cel putin psihic, fara o cantitate de sunete amestecate frumos care sa imi inunde creierul si inima. Sa imi curga prin vene si sa simt cum muzica se plimba prin corpul meu precum oxigenul care ma tine in viata.

Am o relatie speciala cu muzica mea, mi-e partenera de viata inca din primii ani ai existentei. Tin prin vrafurile de ganduri imagini si sunete de la patru ani, cand am plecat cu ai mei la mare pentru prima oara, cu masina. Aveam un casetofon in masina si ascultam casete cu Blue System, Abba, Boney M., C. C. Catch, Demis Roussos, compilatii de Greatest Hits, Hits of The 80s, Hits of The 90s. Era mirific, desi eram doar eu si muzica, acolo, pe bancheta din spate. Mi-e prietena buna si veche, probabil singura prietena de-o viata. In afara de mama.

Gasesc ca astazi inca retraiesc senzatiile de atunci pe aceleasi melodii. Aceeasi emotie, acelasi fior in corp si tremurul corzilor vocale cand spun: “Cat de frumoasa e melodia asta!”. Pe Ea, pe Muzica, nu o complimentez si nu o voi complimenta niciodata gratuit, caci nu e necesar. Ce-i place omului se numeste uman, dar ce ii place celui care apreciaza, pentru el este ARTA PURA. Fara a fi necesara schimbarea parerii sau adaptarea ei la cei din jur. Fiecare asculta ce ii place si are dreptul sa nu ia in seama parerile celor din jur fata de preferintele lui.

Insa ma infior la modul propriu cand vad ce hidosenii pot sa asculte si sa accepte unele persoane. Involuntar ascult, cand ies din casa, ba o manea in taxi, ba niste melodii cantate de domnisoare care nu pot sa se afirme prin altceva decat prin transparenta, goliciune, performante sexuale, scandaluri, liste de cuceriri, acelasi lucru fiind valabil si la personajele masculine din aceasta industrie. Daca poate fi numita industrie.

Priviti ce am gasit pe wikipedia. Frumos, nu?

Incep sa cred ca incuiatii care asculta asa ceva chiar isi merita numele de incuiati. Poate chiar nu au educatia necesara pentru a asculta si pentru a fi informati ca exista si ALT GEN DE MUZICA. Nu cred ca ar prefera sa asculte o manea scrisa in timpul petrecut pe toaleta, sau niste mataieli de fata virgina care “te vrea pe tine/ vrea iubire”, in locul unor opere de arta adevarate prin muzicalitate, versuri, sentimente trezite si stari induse. As putea sa palavragesc despre muzica toata ziua. Fara pauze de masa. Sunt obsedata si extrem, extrem de atasata de ea. E iubirea mea de cand am inceput sa fiu constienta ca exist.

Nu zeii au făcut muzica, ci muzica a făcut zeii.(Andre Malraux)

Demon alcool

De ce sa nu recunosc, imi placea sa beau, sa ma simt bine, sa ma uite dracu` intr-un bar, ametita si scotand fum pe nari de la al doilea pachet de tigari!

La un moment dat, te plictisesti de baut si de nopti pierdute. Doar amintirea lor mai sta chinuita gandindu-te “uite ba, am facut-o si pe asta!”. Sper sa ramana la stadiul de experienta pentru mine, pe care nu doresc sa o mai aprofundez. In gustul amar de vodka parca sade gustul unui teribilism si in acidul berii tupeul ala groaznic pe care il capeti atunci cand bei. Prefer sa citesc, o carte, sa vad un film. Prefer sa stau in liniste, sa ma plimb sau sa ascult o melodie decat sa imi inabus creierii intr-un bar supraaglomerat, cand poate vroiam sa stau singura cu tine! Dar, asta e! Nu imi place sa impart, nimic, nimic.

Poate repulsia asta pentru alcool si agitatie am capatat-o si de cand o persoana draga a continuat cu lucrurile astea, chiar daca eu m-am oprit.

Dar pana la urma, e dreptul fiecaruia sa faca ce vrea!

Un pahar de vin merge din cand in cand. Un sprit alaturi de o mancare buna savurata cu cineva drag!

Chop Suey!

Father, into your hands
I commend my spirit!
Father, into your hands,
Why have you forsaken me?
In your eyes, forsaken me,
In your thoughts, forsaken me,
In your heart, forsaken me!!

pufuleti

Am avut astazi un thinking walk binemeritat, trecuse ceva timp fara sa mai fac asa ceva si chiar ma linistesc plimbarile. Chiar daca ele au loc pe un polei groaznic pe care risti sa iti rupi oscioarele. Multe lucruri s-au intamplat si se intampla in ultima vreme, se scrie istoria unor persoane exact in momentele astea, in instante fine captate de perechi de ochi si perechi de circumvolutiuni ce nu le vor uita prea usor. Iar mie imi place sa cred ca toate lucrurile se intampla cu un scop.

Poate ca lumea se cearta cu un scop, tocmai pentru a realiza unele lucruri nedetectabile in stare naturala. Poate ca absenta muzicii ne face sa ne dam seama de importanta ei, si tocmai de-aia incepem sa o ascultam in liniste, fara sa facem din ea un zbantuit chinuit. Poate ca de-aia nu mai inganam afon versurile, tocmai pentru a lasa omul de dincolo de boxa sa ne spuna ce are de spus. Pentru ca si noi vrem sa fim ascultati. Nu mai urlati. Daca urlati veti fi considerati niste zbantuieli chinuite. Lumea vrea sa va asculte la volum mic… De tipat, tipati in alta parte!

Ce ziceam de pufuleti?… Aaa! Fiti naturali, regasiti-va in lucrurile simple ale vietii. In lucrurile simple ale vietii voastre, si ale nimanui altcineva. Ideal ar fi sa gasiti pe cineva cu care sa impartasiti aceleasi preferinte in ceea ce priveste lucrurile simple. Mie imi place sa traiesc luand realitatea in brate si sperand ca am gasit acea persoana. Daaar, mereu, drumul de la A la C trebuie sa treaca prin B, ca asa e firescul lucrurilor.

Si, nu uitati, uneori lasati balta ratiunea. E inumana, oricat de oameni ne face.

Visez la un vin rosu, la o tigara aprinsa, scrumata intr-un capac de deodorant, si la o discutie din aia in care sa iti ascult gandurile chiar daca nu spui nimic. Imi lipsesti.

fuck!

Nu cer si n-am cerut niciodata atentie prin blogul asta. Asta e locul unde scriu cand am chef, ce am chef, si ma priveste ce scriu si cum scriu. De atentie am destula parte si nu o voi cere mai ales din partea unor oameni care se ascund dupa un nickname care nici macar nu le e caracteristic. Nu va mai bagati in seama. Fiecare om e unic in felul sau, iar sentimentele si felul in care decide sa le transpuna sunt direct proportionale cu unicitatea lui.

Vedeti-va de blogurile voastre, de vietile voastre. Nu va mai faceti articole si comentarii pe spinarea mea. Criticati personalitatile, nu pe mine! Ca sa mai adaug ceva, dezvoltati-va autocritica inainte sa criticati pe altii!

P.S.: Va dau voie sa ma citati, dar numai cu link! Nu merge altfel! )

Hai, va pup, “colegii”! )) fuckin` `tards…